Somon cu legume

somon-cu-legume-4

Somonul este un peste gras, fara multe oase, iar culoarea roz-portocalie ii atrage pe micuti. Continutul mare de Omega 3 ma face sa il tot rotesc in alimentatia noastra, cel putin o data la 2 saptamani. Aici aveti o reteta cu somon “inabusit” in legume.

Ingrediente

  • 1 bucata somon (250 grame)
  • 1 dovlecel (250 grame)
  • 1/2 gogosar/ardei
  • 1 ceapa
  • 1 rosie
  • mirodenii preferate
  • sare (optional)
  • 2-3 linguri ulei rapita/ulei masline

Mod de pregatire

Ungeti cu o lingura de ulei vasul de copt. Asezati ceapa taiata rondele/solzisori. Pregatiti somonul cu mirodenii si sare si asezati-l peste ceapa. Taiati dovlecelul si gogosarul si stropiti-le cu uleiul ramas. Acoperiti somonul cu legumele. Dati la cuptor pentru 30 de minute la 180 grade. Dati 1 rosie pe razatoare si adaugati-o uniform peste legume. Mai lasati la copt inca aproximativ 1 ora.

Timp de preparare: 1 ora 40 minute — 10 minute pregatirea si 1 ora 30 minute coacerea
Complexitate: Redusa
Portii: 2

Precizari

Somonul este un peste care se coace destul de usor si rapid, legumele acestei retete se coc ceva mai greu. In functie de modul cum taiati legumele puteti modifica timpul de coacere.
Ceapa va avea rolul de a impiedica lipirea pestelui de fundul vasului, dar isi va aduce aportul si la sucul de legume in care va “inota” pestele.

Imagini

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Sponsored by Curry and Spice